Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, numită și "Curtea de la Strasbourg", este un tribunal internațional competent pentru a statua asupra cererilor individuale sau între state privind încălcările drepturilor enunțate de Convenția europeană a drepturilor omului .
Orice persoană poate sesiza curtea cu privire la violarea convenției de către statele membre .
Hotărârile curții sunt obligatorii pentru statele semnatare ale convenției în sensul că statul condamnat trebuie să plătească orice daune decise de instanță, să trateze aspectele semnalate de către reclamanți și să ia măsuri necesare pentru ca o situație similară să nu se repete. Măsurile disponibile statului includ adoptarea unei noi legi sau modificarea unei proceduri judiciare .
În materia drepturilor omului C.A. BICOV ȘTEFAN asigură suportul juridic necesar pentru sesizarea CEDO cu plângeri individuale privind violarea drepturilor fundamentale ale emulului .
Servicii juridice
· Consultanță în materia drepturilor omului ;
· Formulare/redactare plângeri individuale ;
· Sesizare CEDO ;
· Redactare, depunere acte în procedurile specifice CEDO;
Principalele încălcări pentru care România a fost condamnată la CEDO
I - art. 6 – Dreptul la un proces echitabil
1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod
echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță
independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra
încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra
temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință
poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a
unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității
naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția
vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut
necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de
natură să aducă
atingere intereselor justiției.
2. Orice
persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția
sa va fi legal stabilită.
3. Orice
acuzat are, mai ales, dreptul :
a. să
fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și
în mod amănunțit, despre natura
și cauza acuzației aduse împotriva sa ;
b. să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării
sale ;
c. să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales
de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare
remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din
oficiu, atunci când interesele justiției o cer ;
d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și
să obțină citarea și audierea martorilor apărării în
aceleași condiții ca și martorii acuzării ;
e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau
nu vorbește limba folosită la audiere.
II - art. 1 Protocolul 1 – Dreptul la proprietate
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
III - art. 3 – Interzicerea torturii
Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
IV - art. 5 – Dreptul la libertate si siguranța
1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale :
a. dacă
este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent
;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări
sau dețineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunțate de
un tribunal, conform legii, ori în
vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege ;
c. dacă a fost arestat sau reținut în vederea
aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există
motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când
există motive temeinicele necesității de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune
sau să fugă după săvârșirea acesteia ;
d. dacă este vorba de detenția legală a
unui minor, hotărâtă pentru educația sa sub supraveghere sau despre detenția
sa legală, în vederea aducerii sale în fata autorității competente ;
e. dacă este vorba despre detenția legală a
unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui
alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenția
legală unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe
teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare
ori de extrădare.
2. Orice
persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen și într-o
limbă pe care o înțelege, asupra
motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa.
3. Orice
persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c)
din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a
altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și
are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul
procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să
asigure prezentarea
persoanei în cauză la audiere.
4. Orice
persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul să
introducă recurs în fata unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un
termen scurt asupra legalității detenției sale și să dispună eliberarea sa dacă
detenția este ilegală.
5. Orice
persoană, victimă a unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor
acestui articol, are dreptul la reparații.
V - art. 8 – Dreptul la respectarea vieții private si de familie
1. Orice
persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a
domiciliului său și a corespondenței sale.
2. Nu
este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât
în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică,
o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea
economică a tarii, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății,
a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.
VI - art. 14 – Interzicerea discriminării
Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
VII - art. 2 – Dreptul la viată
1.
Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate
fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale
pronunțate de un tribunal când infracțiunea este sancționată cu această
pedeapsă prin lege.
2. Moartea
nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în
cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forță
:
a. pentru
a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale ;
b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea
unei persoane legal deținute ;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.
Statul român a fost obligat , până în prezent , la plata unor despăgubiri de peste 40 de milioane de euro .